joi, 26 ianuarie 2012

Adriana Babeti

ULTIMUL   SUFLEU   LA   PARIS
 Cartea este suculent deschisa cu o prefata a directorului editurii Polirom, d-l Silviu Lupescu si dupa prima pagina aflu ca “De Re Coquinaria” este titlul celei mai vechi carti de bucate [...] Despre ciudatul ei autor, Marcus Gavinius Apicius (nascut prin anul 25 iH) si traitor pe vremea imparatului Tiberiu… s-au scris multe si mai toate ”numai de rau, fie ca ieseau de sub pana lui Pliniu, Seneca, fie din cea a lui Tacit”. Acesta, putred de bogat, si-a tocat averea cu ospete care mai de care mai gigantice, iar cind a ramas numai cu vreo  10 milioane de sesterti (100 milioane dolari in echivalent azi !), s-a otravit, speriat de spectrul saraciei! Cartea, este de fapt o culegere de articole publicate de A. Babeti, in revista “Suplimentul de cultura”. Trebuie spus de la bun inceput ca daca vrea cineva retete cu patina antica, va trebui sa caute “De Re Coquinaria” aparuta in 2003 la ed. Albatros. Aceasta carte a doamnei Babeti are (si) alte – nu mai prejos – desfatari. De exemplu, desfatarile memoriei copilariei fiecaruia dintre noi, cu ‘madlenele’ sau cu ‘bau-baul’ din farfuriile noastre. Doamna Babeti, cind era imbiata cu mincare de spanac, proceda cam asa : “sub nasul bunicului (cu ochii pironiti in “Drapelul Rosu”) desertam pe sest totul, cu lingura, in farfuria de sub masa, pentru cele cinci pisici. Nu stiu de ce, dar hapaia numai motanul pe care il strigam Ilici”. Iata la ce era bun care va sa zica “Drapelul Rosu” : il tinea ocupat pe bunic, intru aleasa hranire a lu’ dom’ Ilici!
Cartea asta – frumoasa – nu e decit un lung periplu printre epoci mai vechi sau mai noi, adunate intre copertile altor carti de soi; e un prilej de a destainui, obisnuintele culinare ale oamenilor din veacuri trecute. “In mincare se poate prevedea, se poate percepe gustul viitorului” – afirma domnul Adrian Mihalache. “Soarta natiunilor atirna de felul in care se hranesc” – spunea domnul Anthelme Brillat Savarin – inventatorul celebrei prajituri. Sau : “Spune-mi ce maninci si iti voi spune cine esti”! “Descoperirea unui nou fel de mincare face mai mult pentru fericirea spetei umane decit descoperirea unui nou astru”. Sau ce mai iesise de sub pana cartareasca in contul laiesului Zotalis din “Levantul” : “Cind moare vrun om ei il pune / In sicriu da sunca da Praga / Preotul zice o rugaciune / Si rudele-adulmeca vaga / Mireasma de saratura, / Caci din pastrama crucea facura”. “Romania are o cultura a parastasului. Pina nu moare cineva, nu se descopera ca el este cineva. E pus in minorat, e luat peste picior, e tratat cu o nonsalanta suspecta, cu superficialitate” – spunea Andrei Plesu.
Alcatuita din articole publicate in “Suplimentul de cultura” al editurii Polirom, departe de a fi o culegere de retete culinare cartea este alerta, plina de haz, informatii culturale si scrisa cu har. Din loc in loc, perle cu iz filosofic : “Viata e o clatita prea mare pentru cita dulceata ni s-a dat”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu