De la Basel la Zermatt

Înainte de a pleca din Basel spre Zermatt, privesc amuzat dar atent, la Meteo TV. Programul este evident alcătuit în mod profesionist, din imagini captate de nenumărate camere de luat vederi, plasate în cele mai interesante staţiuni din Elveţia, dar nu numai. O voce din off explică pe larg iar pe ecran defilează cifre şi informaţii despre hoteluri, restaurante, pîrtii deschise, program de funcţionare. Nici vorbă de vreo fătucă veselă cu sau fără busuioc J care să-ţi arate pe o hartă cam cum crede ea că va fi vremea pe acolo. Cei interesaţi văd imaginile de la locul vizat şi stabilesc singuri dacă este cazul să se aventureze pe acolo, sau nu. Noi ne vom aventura. J .

Pînă la Zermatt vom schimba trenul de două ori, la Olten şi la Visp. Şi acum, pass-ul face minuni pentru că avînd pass-ul poţi călători oriunde, cu orice tren, în perioada de valabilitate. Străzile din Basel erau pustii şi nici gara nu este prea animată. Vagonul de tren este ocupat ca de obicei, cam pe  jumătate. Nu mai plouă, nu mai ninge dar nici soarele nu se prea vede dintre nori. Este o zi mohorîtă dar deloc friguroasă. E bine şi aşa.

Iar am nimerit o cursă-navetă locală, care opreşte cam peste tot dar între staţii, trenul merge cu viteze care depăşesc lejer suta şi ceva de kilometri la oră. Cînd ajungem la Olten, soarele se străduieşte să ne dea bineţe dar afurisiţii de nori, tot încearcă să-l ascundă privirilor noastre. Important este să fie vremea frumoasă la Zermatt, una dintre perlele coroanei turismului elveţian. Staţiunea în care ne vom stabili cartierul general şi de unde ne vom avînta spre frumoasele culmi muntoase care ne aşteaptă: Gornergrat, Rothorn, etc. Nu şi Matterhorn şi voi spune mai tîrziu, de ce.

Trece printre noi nenea cu gheridonul plin cu bere, cafele, dulciuri, cornuri, etc. dacă la început am fost reticent, acum sînt destul de sigur: majoritatea celor care lucrează în servicii, sunt auslanderi. Mai ales sîmbăta şi duminica, helveţii nu prea obişnuiesc să lucreze. Bravo lor, dacă-şi permit!

Ajungem la Berna la peronul numărul cinci. Legătura pentru Visp o avem la peronul numărul şase. Trenul vine într-un minut şi după încă zece minute plecăm. Coordonare pefectă. Aveţi ceva de comentat? Acest tren este totuşi, plin. Ajunşi la Thun, vedem pe partea stîngă un lac unde un vapor precis coordonat cu orarul trenurilor (ne-am obişnuit) aşteaptă călătorii doritori de a vizita localităţile de pe ambele maluri. Printre acestea, Interlaken, dar noi, ne continuăm călătoria spre sudul ţării.

Trebuie să menţionez că PASS-ul este livrat într-o anvelopă de plastic, împreună cu o hartă a Elveţiei, pe care sunt trasate liniile feroviare, şoselele, punctele de contact/transfer şi locurile unde pass-ul este acoperit integral sau după caz, oferă reduceri de preţ de pînă la jumătate. Să tot călătoreşti!

Am intrat într-unul dintre nenumăratele tuneluri care străbat ţara. Numai între Basel şi Zurich am numărat vreo şase.

He heeee. Gata cu perfecţiunea elveţiană. J Am ajuns la Visp la peronul trei şi avem legătură la peronul şase. J Un pasaj subteran extrem de curat şi de bine luminat separă/uneşte peroanele, iar la linia şase ne aşteaptă deja, un trenuleţ simpatic foc. Un amănunt important: termenul de transbordare este de fix zece minute şi exact cînd timpul expiră, uşile se închid automat şi trenul porneşte instantaneu. Cine a rămas pe peron… să-i fie de bine!

După vreo cincisprezece minute de mers am început să urcăm, ajutaţi de o cremalieră instalată între şinele de tren. Încep să se zărească piscurile înzăpezite iar pe lîngă noi, defilează terase cu viţă de vie. Peste tot vom zări ogoare lucrate, viţă de vie, livezi. 

Lîngă geam, pe o măsuţă este o hartă a regiunii unde sunt evidenţiate cîteva caracteristici tehnice: Visp 650 metri altitudine. Cel mai înalt punct se află la 2033 metri; poduri 126 – cel mai lung 173 metri, cel mai înalt 45 metri; tunele 33 – cel mai lung 15,4 kilometri; total cale ferată (pînă la Zermatt) 144 de kilometri din care cu cremalieră, 31,9. Lucrare nu glumă!

Imposibil să descriu în cuvinte cumsecade pe de o parte sălbăticia naturii, pe de altă parte formidabila tenacitate de care au dat dovadă aceşti oameni bravi, construind cu imensă trudă şi cu migală, splendori probabil unice măcar în Europa. Cel puţin pînă acum, eu nu am văzut ceva mai minunat. Dureros de frumos! Tasch este ultima localitate unde este permis accesul cu auto; de aici, ori cu trenul, ori per pedes. Voi reveni la acest aspect. (va urma)