Eu cînd mă mai joc?

la şcoală muncă,

acasă treabă.

Imaginile sunt luate de pe FB http://www.facebook.com/Mahshar.Parenting

Alchimia şi alchimişti (2) Trithemius

Marele Maestru

 Cei puternici cu adevarat sunt cei pe care nu-i vom cunoaste cu adevarat niciodata. O traditie strabuna, din timpurile pierdute in negura istoriei, sustine ca in fiecare generatie traiesc printre noi 18 drepţi care deţin harul divin. Ei nu stiu existenta harului si nu se vor cunoaste niciodata intre ei. Harul divin le va ajuta pentru a promova binele omenirii in generatia lor. Pana aici, legenda existenta in esotericul a cel putin 3 religii pe care eu le cunosc. Daca este sau nu adevarat nu vom sti niciodata; in orice caz, daca legenda ar fi adevarata, Johannes Trithemius ar fi putut fi unul din acesti oameni. Putin oameni, chiar si din cei mai avizati, au auzit de el, desi cu totii intr-un fel ne folosim de invataturile lui, chiar dupa 500 de ani. Cand veti vedea in timpul activitatilor voastre pe internet ecranul de mai jos 

trebuie sa stiti ca el se datoreaza in primul rand lucrarilor stiintifice ale lui Johannes Trithemius.

Johannes Trithemius (1462 – 1516) a fost calugar catolic german,stareţul manastirii Sponheim, langa Bad Kreuznach, in sud-vestul Germaniei. Johannes Trithemius, absolvent al celebrei universitati dinHeidelberg, s-a adapostit intamplator in aceasta manastire benedictina in timpul unei furtuni, manastirea fiind aproape o ruina, cu cativa calugari dezordonati, aproape morti de foame. Trithemius ramane la aceasta manastire si la varsta de 21 de ani devine staretul ei. In cativa ani manastirea devine cunoscuta ca centru de studiu, reusind in 10 ani sa posede una din cele mai valoroase biblioteci din Germania (mai mult de 2000 de manuscrise) . In 15o6, adica dupa ce a construit una din cele mai faimoase biblioteci scolastice si a reconstruit o manastire din ruine, asa cum se intampla mai intotdeuna ca o fapta buna nu este iertata niciodata, este nevoit sa paraseasca manastirea din cauza acuzelor de magie si lipsa de compatibilitate dogmatica. Din fericire, Episcopul catolic al diocesei din Würzburg, om cult si vizionar il recupereaza si-l numeste staretul manastirii Sf. Iacob din Würzburg (Schottenklöster – o misiune Scotiana in Germania). Johannes Trithemius va ramane in aceasta manastire pana la sfarsitul vietii lui.

Articol preluat de pe portalul http://politeia.org.ro/ unde găsiţi şi continuarea.

Ca să se ştie!

.

Pere coapte

Gînd tîrziu la ceas de noapte: vreau iubita mea să fiu, răsfăţat cu pere coapte.

Pere arămii, zemoase, cu dulceaţă-diamant, şlefuit aşa cum ştiu, că fac zînele frumoase pentru dragul lor, amant: „zbor” lucind nemărginirea în periplul său sublim, zbor în care mînă-n mînă am topit tot ce iubim: dansul nesfîrşit al vieţii cu eresuri înţelese, zborul diafan al sorţii-n care dragostea ne ţese.

Şi de vom trezi iubito, dimineaţa, nesătui, împletindu-ne privirea , degetele şi simţirea, vom porni iară, hai-hui. Ne vom sătura de rouă şi de zările senine şi vom spune-n sinea noastră: nu-i aşa, că ne e bine?    

Călător printre stele

Există îngeri! Aiureli! spun unii. Sigur că există! spun alţii. Dovada, dovada strigă cei mai cîrcotaşi. Dovada? Iată un articol preluat din ziarul Libertatea

"Dacă cei care contestă existența îngerilor sunt tocmai oamenii ce au legătură cu științele exacte, ei bine șase angajați ai fostei Agenții Spațiale Sovietice susțin că au văzut astfel de entități. 

Este vorba despre șase cosmonauți, Leonid Kizim, Oleg Atkov, Vladimir Solovyov, Svetlana Savitskaya, Igor Volk și Vladimir Jannibekov, care se aflau, în 1985, la bordul stației Saliut-7, ce aparținea fostei Agenții Spațiale Sovietice. Într-o zi, cei șase au observat cum un gaz straniu a învăluit staţia spaţială și o lumină puternică, orbitoare, a invadat încăperea preț de câteva minute. Apoi, povestesc cosmonauții, și-au făcut apariția şapte siluete.

”Arătau ca noi, dar erau mai înalți și aveau aripi uriașe. Deasupra capetelor aveau halouri. Erau îngeri”, au povestit cosmonauții care au raportat imediat incidentul către stația de pe Terra.

La revenirea la bază cei șase astronauți au fost supuși unor teste medicale și psihologice. Rezultatele au indicat că membrii echipajului rus erau perfect sănătoși.

Dacă la acel moment informațiile au fost clasificate imediat, datele au fost făcute publice recent, după ce presa occidentală a dat publicității o serie de imagini spectaculoase surprinse de telescopul Hubble. În instantanee se puteau vedea siluete asemeni oamenilor, dar care aveau aripi."

- - -

He he. Acum să văd cum mai cîrcotiţi. Domnilor atei: dacă există îngeri există şi Dumnezeu!!! Acum, cînd ŞI omul a devenit călător printre stele, avem dovada!
Şi nu uitaţi: Cînd Neil Armstrong a ajuns pe lună, a exclamat siderat: cine mama naibii a ajuns aici înaintea mea? He he. Alţi călători printre stele ajunseseră deja, acolo. Istoria reţine numai sintagma aceea spumoasă ca fiind spusă de primul om ajuns pe lună: un pas mic pentru om, un pas uriaş pentru umanitate!
- - -

Tot pe această frumoasă temă au mai brodat şi ceilalţi bloggeri din

 în primul rînd, psi
Some Words
carmen pricop 
Carmen D J
tibi 2
anacondele
dor scorpio La Fee Mitzabiciclista Cita Dia na incognito cammely  .

NĂCAZU’ (poezie în grai bănățean)

Într-o sâmbătă gimneaţa dântr-o toamnă d-a cu soare
Când bucacilii ce-aşceaptă să le-astrânji dă pă răzvoare,
Să-ntâlniră pă Ţărova la cules dă cucuruză
Uica Gin a lu Crăcană şî Văsâle Buburuză:

- Bună zâua,Văsâlică!.... Io măcincă nu ţî bine
Că ce văd cu ochii-n lacrămi... S-o-ntâmplat şeva cu cine?
- Șe să fie, mă na Gine? M-or aflat năcazuri mari:
Soacra me-i d-o săptămână internată la şpitari.

Şî m-o dat d-a curincapu doftoriţa asta nouă:
Şică n-au şe să-i măi facă, mă-i trăieşce-o zî sau două.
- Lasă plânsu, ţuşe-l uica, nu ce smiorcăi, Văsâle...
C-ai răbdat-o-atâta vreme... Mă târpeşci vreo două zâle!

- - -
Autor Sorin Olariu

LIP - Body paint

Life in Pictures - o iniţiativă a lui Costin Comba

Sursa http://www.facebook.com/Bardia.GraphicDesign

Duminică plăcută, tuturor! 

Omul şi corpul său

Fragment din eseul Cele patru iubiri, (erosul) C.S. Lewis 

„Omul are trei concepţii despre corpul său. Mai întîi e concepţia acelor păgîni ascetici care îl numeau temniţa sau „moartea” sufletului, şi a creştinilor ca Fisher pentru care el este un „sac de bălegar”, hrană pentru viermi, scîrbos, odios, sursă exclusiv de ispite pentru oamenii răi şi de umilire pentru cei buni. Sunt apoi neopăgînii (adesea ştiutori de greacă), nudiştii şi închinătorii Zeilor Întunecaţi, pentru care corpul e preaslăvit. Dar în al treilea rînd avem concepţia pe care a formulat-o Sfântul Francisc (din Assisi) numindu-şi trupul „fratele asin”. Toate trei pot fi – deşi nu sînt sigur – susţinute, dar eu unul nu învestesc decît în Sfîntul Francisc.

Asin este încîntător de adecvat deoarece nici un om în deplinătatea facultăţilor mintale nu poate nici adora nici urî un măgar. Acesta e un dobitoc folositor, rezistent, leneş, încăpăţînat, răbdător, simpatic şi năbădăios, meritînd ba un ciomag, ba un morcov, frumos într-o manieră deopotrivă patetică şi absurdă. Tot aşa şi trupul. Convieţuirea cu el e imposibilă pînă cînd nu recunoaştem că una dintre funcţiile lui în vieţile noastre este de a juca rolul bufonului. Atîta vreme cît nu au fost pervertiţi de vreo teorie, orice bărbat, femeie şi copil ştiu asta. Faptul că avem trupuri e cea mai veche glumă din toate. Erosul (ca şi moartea, desenul după model şi studiul medicinei) ne poate face uneori să-l abordăm cu deplină seriozitate. Eroarea rezidă în concluzia că erosul trebuie să procedeze întotdeauna aşa, abolind întotdeauna gluma. Dar nu aşa se întîmplă. O demonstrează înseşi feţele tuturor îndrăgostiţilor fericiţi pe care-i cunoaştem. Îndrăgostiţii, cu excepţia cazurilor cînd dragostea le este de foarte scurtă durată, percep frecvent în expresia corporală a erosului un element nu numai comic, nu numai ludic, ci chiar bufon.” 

 J Ce părere aveţi? 

Duzina de cuvinte - Problemă

Cînd va veni vremea, cum să procedez? se întreba în sinea sa, Elea. Eael, ce-ar face-n locul meu? Complicat. La problema asta mă voi gîndi mîine, sau poimîine sau... cine ştie cînd? poate că doar atunci cînd inevitabilul moment s-o transforma brutal, din incert în prea cert. Abia atunci, sufletu-mi va fi luminat. Şi totuşi... gîndurile nu-mi dau pace. Experienţa asta nu-mi va fi dat, s-o am, decît în acel unic moment, deocamdată, abstract. Abia atunci voi găsi o atitudine potrivită şi onorabilă; atunci şi numai, atunci.

Plecaţi din capul meu, voi, gînduri de pripas, zise EleaEael; mă-nchin lui Dumnezeu şi nu vă voi da, glas. Am libertatea ca deplin solar, să dau coloratură unui imens ecou, venit din infinitul unui  preţios cadou: viaţa ce decurge lină, cu iubirea noastră, scut. N-am greşit iubirii mele şi-am trăit concert de stele unde azimut, fost-a numai bunătatea. Nimeni nu este de vină! Aşadar... celebrez infinitatea.

Celelalte psi- duzini de cuvinte sunt de citit, de admirat şi de comentat, pe blogurile frumoşilor care se regăsesc în

La Fee

Vero

tibi 2

cita

dor

Dunia 
Carmen DJ Andreea Cammely Scorpio anacondele 
Max Peter vavaly d'agatha

.

.

Prietenia

Am văzut pe mai multe bloguri pusă problema „prieteniei”, fie ea, prietenia, în plan real sau virtual. Nu voi face o prelegere pe această interesantă temă ci voi reda un scurt pasaj (extras voit din context!) din eseul lui C.S. Lewis, Cele patru iubiri.

„Prietenia este – într-un sens cîtuşi de puţin peiorativ – cea mai puţin naturală dintre iubiri, cea mai puţin instinctivă, organică, biologică, gregară şi necesară. Are cel mai redus comerţ cu nervii noştri, nimic gutural, nimic din ceea ce accelerează pulsul sau te face să roşeşti ori să păleşti. E o legătură esenţialmente între indivizi; în clipa în care doi oameni îşi devin prieteni, ei s-au şi retras amîndoi într-o oarecare măsură, din turmă. Fără eros, nici unul dintre noi nu s-ar fi născut, iar fără afecţiune nici unul dintre noi nu ar fi fost crescut, dar fără prietenie putem să trăim şi să ne înmulţim. Specia, privită din unghi biologic, nu are deloc nevoie de ea. Mulţimea sau turma – comunitatea – o pot chiar antipatiza sau suspecta. Conducătorii o şi fac adesea.”  

Reflexii în oglindă - Femei

Dacă ai ceva de arătat pe această frumoasă temă, înscrie-te degrabă, la SoriN

Se spune că odată, cine ştie? cînd, lacul în care se oglindea Narcis, a fost întrebat: - Chiar este aşa de frumos Narcis, pe cît se spune? Lacul a răspuns: - de unde să ştiu eu acest lucru? În timp ce Narcis se oglindea în undele mele, eu priveam în ochii săi să văd cît de frumos sînt eu.
Vorba ceea: oglindă oglinjoară...

24 ianuarie

Astăzi românii sărbătoresc (cel puţin aşa-mi place să cred), Unirea Principatelor Române. Cum toată lumea ştie cam despre ce este vorba, nu voi face eu aici prelegeri, nefiind istoric. Totuşi, fac mai întîi o trimitere la mult hulita (dar intens folosita) Wikipedia.

“Unirea Principatelor Române cunoscută ca Mica Unire (Marea Unire fiind cea de la 1918) a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea și reprezintă unificarea vechilor state Moldova și Țara Românească. Unirea este strâns legată de personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza și de alegerea sa ca domnitor al ambelor principate la 5 ianuarie 1859 în Moldova și la 24 ianuarie 1859 în Țara Românească. Totuși, unirea a fost un proces complex, bazat pe puternica apropiere culturală și economică între cele două țări. Procesul a început în 1848, odată cu realizarea uniunii vamale între Moldova și Țara Românească, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectivGheorghe Bibescu. Deznodământul războiului Crimeii a dus la un context european favorabil realizării unirii. Votul popular favorabil unirii în ambele țări, rezultat în urma unor Adunări Ad-hoc în 1857 a dus la Convenția de la Paris din 1858, o înțelegere între Marile Puteri prin care se accepta o uniune mai mult formală între cele două țări, cu guverne diferite și cu unele instituții comune. La începutul anului următor, liderul unionist moldovean Alexandru Ioan Cuza a fost ales ca domnitor al Moldovei și Țării Românești, aducându-le într-o uniune personală. În 1862, cu ajutorul unioniștilor din cele două țări, Cuza a unificat Parlamentul și Guvernul, realizând unirea politică. După înlăturarea sa de la putere în 1866, unirea a fost consolidată prin aducerea pe tron a principeluiCarol de Hohenzollern-Sigmaringen, iar constituția adoptată în acel an a denumit noul stat România.”

Apoi, celor interesaţi le pun la dispoziţie un articol foarte bun despre evenimentele de la Hotelul Concordia din Bucureşti
aici 

”Strada Smârdan apare pentru prima dată în documente istorice care datează din secolul al XVII-lea. Era cunoscută sub numele de Ulița Nemților, Ulița Nemțească și Strada Germană. Este atestată pentru prima oară într-un document din 1 mai 1672 drept ulița care merge de la Curtea Domnească spre Biserica Grecilor, iar în documentele din secolul XIX apare drept Ulița Germană și este trecută astfel și în Planul Bucureștiului din anul 1871, când și-a dobândit numele pe care îl are și în zilele noastre.

În secolul XIX, această stradă cunoaște o adevarată dezvoltare, fiind construite magazine, ateliere de reparații, dar și câteva hoteluri importante pentru Bucureștiul acelor vremuri. Unul dintre cele mai importante si frumoase hoteluri era Hotelul Brenner sau Hotel d’ Europe, menționat și de consulul Wilkinson în 1820.

Strada Smârdan adăpostește însă și în prezent locul în care Alexandru Ioan Cuza a fost numit domn al”…

iar celor care vor să aprofundeze subiectul le recomand o serie de articole care vor apărea pe unul dintre blogurile lui Teofil,
articole care vor spune motivele pentru care a fost necesară unirea : ”Din punct de vedere sociologic românofobia este o manifestare xenofobă care se poate manifesta în ţările unde trăiesc populaţii româneşti, printr-o serie de discriminări şi sentimente ostile faţă de români – ca şi grup etnic-lingvistic – şi poate evolua de la hărţuiri la persecuţie instituţionalizată şi violentă. Discriminările şi sentimentele antiromâneşti au fost prezente, la diverse niveluri, printre persoanele şi guvernele ţărilor care au stăpânit sau care înconjoară România (si nu numai), şi privesc atât România însăşi, cât şi minorităţile româneşti care se află (sau s-au aflat) în acele ţări.

Pe un substrat difuz mult mai vechi: dispreţul occidental faţă de Europa ortodoxă şi orientală, înrădăcinat în dispreţul catolic faţă de “shismatici” şi faţă de lumea bizantină (Voltaire scrisese că “urăşte Bizanţul“, iar Edouard Antoine Thouvenel, ambasador al Franţei la Constantinopol în 1855, a scris că “Europa orientală este un gunoi de rămăşiţe de neamuri”)”

La mulţi ani! Români, oriunde v-aţi afla.

Doi ani

Azi sărbătorim doi ani de cînd fiinţează în blogosferă,

clubul psi. Cu acest prilej, mă gîndesc să reiau aici prima mea contribuţie la club, cu această psi-duzineală care nu respecta “normele” dar psi a decretat că-i tocmai bună pentru debut:

Pastişă emergentă 

Clopoţei de palisandru

Lerui ler şi lerui ler

Picură cascada şoaptei, într-o noapte, de delir

Din adîncul venei mele

Lerui ler şi iară ler

Săruta-voi vioreaua

Lerui ler şi iară ler

Vioreaua e prescura

Lerui ler şi iară ler

Din care fac anafura

Lerui ler şi iară ler

Şi mă-ndrept cu graţie,

Lerui ler şi iară ler

Către destinaţie : nu mă grăbi Doamne, încă, mai respir.

- – -

Cu timpul, am descoperit blogurile minunaţilor oameni care formează clubul şi le urez tuturor şi cu acest prilej, La mulţi ani!:

• Abisurile
• Almanahe
• Altcersenin
• Anacondele
• Angela
• Cammely
• Carmen Pricop
• Cita
• Dagatha
• Dia na
• Dictatura justiției
• Dor de femeie
• Mitzabiciclista
• Scorpio
• Simona R
• tibi 2
• Vavaly
• Vero
• Vero vers
• Virusverbalis

Dedicaţie

M-au făcut să rîd la soare, pe o vreme neguroasă 

Şi mi-au transformat în boare (J), răsuflarea viforoasă,

Doamnele cu zale dalbe, ce mă-ndreaptă-nspre lumină

Şi mă fac să cred că salbe, de molari în paragină

Se pot transforma în şire de mărgăritare lucii;

Mi-au trezit din amintire (ce copil!) şi alunele şi nucii! J 

Doamnele cu mîini de iele si cu suflet de mătase,

Ce-mi sculptează din măsele, zîmbete victorioase,

Şlefuind îndemînateci cu unelte de oţel,

Din caninii mei tomnateci, un surîs de tinerel ! J 

                                               

Vorba lungă-i lălăială, dar ceva am a vă spune:

Cu firească îndrăzneală, zînelor (J), vă dedic o plecăciune!

Torian Searbiu 

Capriciu

Urmare de la Mă joc, deci exist, am mai înşirat cîteva vorbe.Di vină, tot Andreea J

Mai am un dor şi trei măsele si voi macina cu ele trei dorinţe refulate: trei fecioare începute, trei idei imaculate şi trei visuri concepute din trei vise mult prea ‘nalte.
Scrîşnesc între dinţi (molari şi canini), demoni şi sfinţi (fără de vini).
Plimb minţit de pelin, limba-mi pe cer palatin; o gură de adevărat vin, îmi spală păcate.
Trei mi-s lucrurile sfinte şi le ignor: tot ce voi, este să zbor. De-oi zbura printre cuvinte voi plana uşor, uşor, printre tot ce ne mai doare: soare, ploaie sau ninsoare de tristeţi ce poate, mor.

- – -

M F C - Natură fantastică

Dacă este miercuri, fără prea multă vorbă ne înscriem la CARMEN

Sursa: Virtual FB

Happy WW!

C. S. Lewis

Înapoi la carte! 

 Am primit recent o carte a lui C. S. Lewis, autor despre care John Updike spune: „L-am citit pe Lewis pentru plăcerea şi liniştea mea sufletească în urmă cu mulţi ani, şi o simplă privire în cărţile lui îmi reînvie vechea admiraţie.” Nu ştiu cînd a spus John Updike aceste lucruri despre Lewis. Oricum, cu destul de multă vreme în urmă.

De pe pagina de gardă a acestei cărţi alcătuită din trei eseuri şi anume Despre minuni, Cele patru iubiri, Problema durerii, carte apărută la Editura Humanitas în 1997 şi reeditată anul trecut (2012), aflăm despre autor că: „s-a născut în Irlanda în 1898, a studiat la Malvern College timp de un an, după care şi-a continuat studiile în particular. A obţinut cu distincţie o triplă licenţă la Oxford şi a fost profesor la Magdalen College, precum şi unul dintre diriguitorii acestui colegiu între 1925 şi 1954. În 1954 a devenit profesor de literatură medievală şi renascentistă la Cambridge. A fost un excepţional şi îndrăgit conferenţiar şi a avut o influenţă profundă şi durabilă asupra elevilor săi. C. S. Lewis a fost mulţi ani ateu; şi-a descris convertirea înSurprised by Joy (Surprins de Bucurie, Humanitas, 2008): ‚În ultimul trimestru din 1929 m-am dat bătut, am recunoscut că Dumnezeu este Dumnezeu…Eram, pesemne, în seara aceea cel mai şovăielnic şi mai abătut convertit din toată Anglia.’ Această experienţă a fost cea care l-a făcut să înţeleagă nu numai apatia, ci şi refuzul activ de a accepta religia, iar ca scriitor creştin, dăruit fiind cu o minte deosebit de strălucitoare şi de logică şi cu un stil limpede şi viu, a fost fără egal”.

Urmează un lung şir de opere ale sale, iar prezentarea conchide: „Operele sale sunt cunoscute de milioane de oameni, pretutindeni în lume, prin traduceri. S-a stins din viaţă la 22 noiembrie 1963, la locuinţa sa din Oxford.”

 Pentru publicul larg, C. S. Lewis este autorul celebrelorCronici din Narnia, o serie de poveşti fantasy care au fost ecranizate. A fost de asemenea socotit cel mai important apologet al creştinismului din secolul XX.

Revenind la cartea citită de mine (singura de pînă acum) prezint scurta descriere disponibilă pe copertă, pentru că este foarte bine concentrată şi mai ales pentru că sînt de acord cu cele spuse:

„- Despre minuni pleacă de la ideea că miracolul creştin fundamental este întruparea, toate celelalte pregătindu-l sau decurgînd din el. Ca atare, creştinii ar trebui nu numai să accepte minunile, ci şi să le privească drept dovezi de implicare directă a Domnului în creaţie.

- Cele patru iubiri sunt Afecţiunea, Prietenia, Erosul şi Mila, fiecare cu trăsături distincte, în ciuda zonelor de suprapunere. Autorul arată cît de înşelătoare pot fi primele trei, iubirile „naturale”, primejdioase atîta vreme cît cea de-a patra, iubirea „divină” nu le înglobează.

- Problema durerii îşi propune să dea o soluţie dilemei creştine: dacă Dumnezeu este bun şi puternic, cum de îngăduie ca făpturile pe care le-a creat să sufere durerea? Ni se atrage atenţia de la bun început că nici o soluţie intelectuală a problemei durerii nu poate înlocui curajul, compasiunea omenească şi mai ales dragostea de Dumnezeu.”

Nu este tocmai o carte „de vacanţă” şi nu este chiar uşor de citit; fiecare pagină ridică o multitudine de probleme, tezele susţinute sunt bogat ilustrate cu citate din Biblie şi cu Pilde, autorul excelează în exerciţiul logic şi comparativ, iar tezele sale sunt puse în pagină cu un limbaj clar şi inteligibil.

La capătul aceste instructive lecturi, rămîi îmbogăţit cu senzaţia că Dumnezeu este mult mai aproape de noi decît suntem noi, oamenii, pregătiţi să admitem. O lectură necesară!
Pentru amatori, o listă a cărţilor lui Lewis apărute la Humanitas, AICI.

Nimeni

Am inchis televizorul, enervat: iar se cearta idiotii. Iar poporul mult prea plat, sufera de cecitate: daca hotii striga hotii, crede zvon de vuvuzele si se lasa inselat. Asta calitate noua: sa inghiti nemestecat, gunoi fetid de latrina si sa crezi ca-i praf de stele. N-are nimeni, nici-o vina: asta este vrerea sortii, iar indemnul Muresan, suna tot mai des, in van. Doamne da-mi rabdare multa, ca de-mi dai Tu o putere, ii fac hrana la pantere. Nimeni insa, nu m-asculta... 

O aniversare – psi-luneală

Iubiţi aniversările? Eu le ador! J Orice prilej mi se pare destul de bun (în afară de onomastica mea – nu insist, long story) să mai lăsăm grijile de zi cu zi deoparte şiiii, săăăă, a-ni-ver-săăăăm! J

Ce? Orice îi trece oricui, prin cap. De exemplu mie astăzi, mi-a trecut prin bibilică să aniversez că ambele mele bloguri, sunt în top 5000. Acesta de vreo şase luni de zile (am început de pe poziţia 65 de mii şi cîteva sute) iar celălalt, de aproape de doi ani de zile, mai exact, de 23 de luni.

E important acest lucru? Nu ştiu. Cert este că nu cred că-s un vînător de „trafic” pentru că n-am nici-un interes comercial, ambele mele bloguri fiind găzduite pe platforme gratuite (nici măcar pe blog spot n-am activat funcţia care mi-ar putea aduce eventual, ceva cîştiguri, cum am văzut la alţi bloggeri).

Probabil că-mi face bine la bibilică J să văd că depăşesc în top zelist, foarte multe bloguri care spun ceva foarte important: nimic!

Îmi place să cred că aproape întotdeauna, blogurile mele spun „ceva”. Rar am postat numai de dragul de a ţine blogul, „cald” – mai ales cînd coana muza (sau cheful de a blogui) – mi-a spus: pas tineriule. J

Acestea fiind spuse, rămîne la latitudinea voastră dacă mă mai accesaţi sau nu! J Am avut de cîteva ori tentativa de a abandona blogăreala din diverse motive; m-am răzgîndit şi bine am făcut dar, nu promit şi pe viitor continuitate.

Mno, bine. Alte motive de aniversare găsiţi azi la psi şi la bloggerii care şi-au înscris „aniversările” în

almanahe

vavaly

tot eu :) 

Vero 1 Vero 2 

dor Cita
Carmen D J
scorpio La Fee Dia na mitzabiciclista
Bonus: 

Cînd cu gene obosite noaptea sting calculatorul iar mă-ntreb, mai vine mîine, cum sperat-am viitorul? Vine viitorul vine, dar cu zile-mpleticite îmbrăcate-n straie sumbre şi profund nefericite.

Noaptea dorm iar fără vise şi mă-ntreb: pe unde-s Doamne, aşteptările promise? Iar n-a venit încă vremea să ne bucurăm de soare? Iar petrecem dimineaţa nourată de vifoare?

Nu te-ngrijora copile, mi-a spus Domnul, vei afla, că lucrarea mea e mare: nourii vor dispărea. Dăruit-am vouă lumea şi v-am dăruit puterea de-a da lucrurilor nume; veţi trăi cum vă e vrerea.

Iar deschid calculatorul frunzărind alene bloage; unele-s păşuni fertile, altele-s simple pîrloage.

Nu le tălmăci copile, mi-a spus bunul Dumnezeu; peste toate-acele file, întru toţi, prezent sînt EU!  

Catedrala Sf. Barbara din Kutna Hora, Cehia

Life in Pictures, provocarea lui Costin Comba 

Cu asta, pun punct relatării din Cehia. 

Pentru cei cu nervi tari, mai am cîteva imagini AICI 

psi-duzină – tortul de visuri

Pentru reuşita acestui tort delicios sunt necesare cîteva ingrediente de bază: omenie, afecţiune, cît mai multe întîlniri cu oameni frumoşi care nu fac troc cu sentimente preţioase cum ar fi iubirea, oameni pentru care comunicarea este doar o extensie a gîndului frumos fără dorinţe ascunse dibaci, printre cuvinte. Fiecare „bucătar” are propria sa balanţă care măsoară ingredientele pînă cînd acul indicator se va opri cu certitudine la o celebră afirmaţie:

Nu-i prea ieftin acest tort în plan sufletesc, dar este sa-vu-ros! 

Celelalte psi-duzini au fost meşteşugite de bloggerii mai vechi sau mai noi înscrişi în

Tuşa Vero 

Draga noastră Cita

scorpiuţa angela

cami carmen pricop

Max anacondele 
tot eu :) dor 
Dia na almanahe Carmen D J La Fee Cammely 

Woody dixit!

Reflexii în oglindă 2

După o idee a lui SoriN

.....

reflecţii

simetrie

reflecţii

Imaginile sunt luate de pe FB. 

Nicolae Iorga

Nicolae Iorga s-a nascut la data de 17 ianuarie 1871, la Botoşani, părinţii lui  fiind  avocatul Nicu Iorga şi Zulnia Aghiropol. Nicolae Iorga a devenit unul din cei mai proeminenti oameni de cultura ai României. Istoric, profesor universitar, enciclopedist, poet, dramaturg, critic literar, memorialist, gazetar, publicist, om politic, membru titular al Academiei Române. Nicolae Iorga a avut o activitate ştiinţifică prodigioasă, fiind autorul a 1.003 volume, 12.755 articole şi studii, 4.963 recenzii. Iorga este cel mai prolific istoric al românilor, autor a numeroase sinteze, culminate cu Istoria Românilor în 10 volume, pentru care a fost numit pe bună dreptate cel mai mare istoric al României din toate timpurile. Nicolae Iorga a fost absolvent al cursului secundar de la Liceul din Botoşani şi Liceul Naţional din Iaşi, apoi în numai un an termină studiile şi la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Iaşi (1889). Studiile superioare şi le desăvârşeşte în străinătate, la Înalta Şcoală de Ştiinţe Politice din Paris (1892), apoi la Berlin şi Leipzig, unde şi-a luat doctoratul în filosofie (1893).

La vârsta de numai 23 de ani, Nicolae Iorga devine profesor suplinitor, apoi, din 1895 este titular la catedra de Istorie a Facultăţii de Litere şi Filosofie a Universităţii din Iaşi.De numele său se leagă fondarea Institutului de Studii Sud-Est Europene (1914), al Institutului de Studii Bizantine, al Institutului de Istorie Uiversală. Pe 1 noiembrie 1928 este ales decan al Facultăţii de Litere şi Filosofie, iar anul următor, pe 1 martie, este ales rector al Universităţii Bucureşti. Din 1919 devine preşedinte al Comisiei Monumentelor Istorice, iar din 1924 ţine cursuri de vară la Vălenii de Munte.

Articol preluat de la Teofil. Citeşte mai departe AICI 
- - -
Citeşte şi la Gina un articol dedicat marelui istoric.

Deci şi iară deci

Asistăm pasivi la o nouă tentativă de atac grosolan la firavul nostru stat de drept: destabilizarea CSM. În laboratoarele useliste se planifică punct cu punct punerea în operă a pactului infam semnat şi parafat deşi negat, cu falanga colonelului Dogaru adică, desfiinţarea sau coafarea (cu satîrul) a celor mai bine văzute instituţii pe plan european (că tot am vrut să intrăm în UE dar acum, se pare că nu ne mai plac constrîngerile unei vieţi civilizate):  ANI, DNA, CCR, CNA, etcaetera.

Se pregăteşte de zor o nouă Constituţie, un nou statut al „aleşilor”, noi reguli care să-i pună definitiv la adăpost pe toţi penalii care – măcar – au pătruns în Parlament şi fac legea fărădelelegii.

Între timp, boborul care a votat masiv  cum a votat, pare că dă semne de trezire din „pumnii” administraţi în mod eficient de reţeaua de intoxicare în massă, a varanului felix. Pare numai. De fapt, boborul îngenunchiat minţit şi abandonat suferă în continuare scrîşnind din măsele dar nefiind în stare să-şi recunoască orbirea de moment, orbire indusă cu maximă eficienţă de manipulatorii de profesie: neagă evidenţa.

Ce-i de făcut? Nimic în plan imediat. Mama proştilor este permanent gravidă şi naşte pe bandă rulantă tripleţi şi cvadrupleţi. Pe termen lung, este de făcut ceea ce ştim noi românii să facem cel mai bine: să sperăm că mămăliga noastră naţională, va deveni cozonac deşi nu punem în ceaunul nostru istoric, decît ingredientele din care nu poate rezulta altceva decît o „mămăligă pripită”, o mămăligă apoasă şi inconsistentă ca de obicei: un terci.

Deci, vă iubesc dragi români oriunde v-aţi afla şi orice-aţi face. Vă întreb numai: cînd veţi reuşi să scăpaţi de ideea sinistră: unde-i bine nu-i de mine, unde-i rău, hop şi eu?

Deci?