duminică, 7 aprilie 2013

Înlănţuiri

Nu ştiu ce credeţi voi dar mie, termenul „înlănţuire” îmi provoacă o stare - de fapt un sentiment - de nelinişte. Nu mă refer aici şi acum la situaţiile în care unii oameni au fost, sunt şi poate vor mai fi puşi în lanţuri la modul fizic (arestaţi, sclavi, etc). Nu vreau să mă refer aici şi acum, nici măcar la situaţiile în care acest termen este folosit - abuziv - în situaţiile  idilice şi nici măcar la situaţiile în care „înlănţuirea” (individuală sau colectivă) este folosită pentru a protesta indiferent pe ce temă: ecologică, politică, etc. Voi face un soi de „tragere la temă” şi mă voi referi (foarte pe scurt) la un alt fel de lanţ al slăbiciunilor: socializarea prin intermediul internetului.
Mi se pare fabulos cum în mod instant, poţi relaţiona cu oameni pe care nu îi ştii şi pe care altfel nu i-ai fi ştiut, niciodată. Oameni cu care interacţionezi deşi, nivelul de cultură, de pregătire, de aspiraţii, este în mod limpede, complet diferit. Sau aproape complet diferit pentru că nişte afinităţi există, fie şi numai la nivel minimal. Oameni aflaţi la distanţe de zări şi mări, oameni trăitori în toate culturile, tradiţiile, şamd, intră instant în contact şi comunică în timp real. Cred că am mai spus acest lucru: noi trăim acum, într-o situaţie expusă de Isaac Asimov, într-o carte excepţională de SF, şi anume, Soarele gol.
Am în blog roll adresele multora dintre aceşti oameni interactivi, şi prin intermediul blog rollurile dumnealor, intru în contact fie şi numai citind ce au de spus, cu alţi şi alţi oameni; practic, dacă stau să mă gîndesc, am posibilitatea de a vedea ce au de spus mii, dacă nu cumva zeci de mii de alţi oameni, lucru care în viaţa reală, ar fost practic, imposibil.
E bine? E rău? Cred mai degrabă că este util. De cînd bîntui internetul pe diverse bloguri, am învăţat lucruri pe care nu ştiu dacă altfel, le-aş fi învăţat. Am acces instant la informaţii la care altfel n-aş fi avut acces nici măcar dacă aş trăi într-o vastă bibliotecă atotcuprinzătoare. Am acces instant la informaţii utile pentru viaţa mea de fiecare zi, am acces instant la orice mă preocupă, la răspunsuri pentru aproape orice problemă.
Dar mai mult decît atît, am acces (printre altele) la minunatul club psi, club ai căror membri au spus ce cred ei, despre înlănţuire. Merită să-i citiţi! 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu