sâmbătă, 11 mai 2013

Turcia mea – Antalya


După magherniţa de ieri, hotelul Safari pare un paradis. Are şi internet gratuit, chiar dacă merge ceva mai încet decît merge reforma în Romanica, iar antivirusul ţipă în mod constant. Decid să nu încerc să-mi accesez blogul pentru că nu am chef de gîze pe blog J. Muezinul îşi face datoria şi iar mă trezeşte cu noaptea în cap deşi, nu dormisem mai mult de cîteva ore. De la ora două noaptea pînă la ora cinci dimineaţa este vreme destulă de leneveală în vacanţă nu? Cine pleacă în concediu ca să se odihnească?
Un mic dejun ceva mai acătării vine tocmai la timp ca să mai suplinească postul de aseară J. Schimbare de program. Vom amîna pentru mîine două obiective care se află în apropiere de Anatolya iar astăzi, ne vom răsfăţa pe îndelete în acest punct turistic de mare interes pentru turiştii români şi nu numai. Antalya este de fapt, un oraş (şapte sute mii loc.) construit în trepte concentrice în jurul unui mic port turistic. Străzi ceva mai largi se întretaie cu străzi mai înguste, transportul în comun este asigurat de tramvaie şi de autobuze, iar taxiurile îi aşteaptă răbdătoare pe rătăciţi sau pe grăbiţi.
Parterul clădirilor nu prea înalte este ocupat bineînţeles de toate variantele imaginabile de magazine şi de baruri, restaurante, cofetării, gelaterii, case de schimb valutar, unde turistul găseşte absolut tot ce vrea, în afară de ce-i trebuie neapărat. Eu am vrut să-mi cumpăr o geacă subţirică contra vîntului care se iscă din senin dar, ia-o de unde nu-i! Nu-i nimic, temperatura ambientală este suportabilă şi fără geacă.
Pornim la o plimbărică prin oraş. După ce traversăm bazarul cu de toate pentru toţi, vizităm o fostă moschee transformată în magazin! Apoi pornim agale către port, hotărîţi să facem o plimbare pe Mediterana. Prima ofertă, 20 L.T. de persoană pentru una oră de voiaj. Serios colega? Nu glumeşti? Zeci de vaporaşe de diverse dimensiuni, aşteaptă aliniate la mal, muşterii. E limpede că-s un soi de sindicat totuşi, negocierea este la ea acasă şi după tîrguieli aprige, convenim să închiriem o arcă la preţul de 300 de lire turceşti pentru trei ore de voiaj. Cum suntem 20 de amatori, nu revine deloc scump: 15 T.L. de persoană, este chiar foarte ieftin adică, vreo 30 RON.
Marea este incredibil de curată, albastră ca peruzeaua iar la orizont se vede linia de demarcaţie cu infinitul albastru al cerului, ici colo vrîstat de norii care se ridică deasupra munţilor Taurus, care se văd în zare. Încă suntem în apropierea coastei pe care s-au construit hoteluri nenumărate şi probabil, blocuri de locuit. Pe alocuri, se mai văd ruinele vechilor ziduri de apărare, construite de regele Pergamonului – Atallos al II-lea, după anul 150 î.Hr.  Din loc în loc, ne întîlnim cu alte vaporaşe pe care alţi hoinărici ca noi, le-au închiriat pentru cîteva momente de joacă de-a marinăria.
Asta este a treia zi şi pînă acum, n-am avut chef de a scrie nimic. O serie de mici neajunsuri mi-a tăiat elanul dar acum, cred că problemele au rămas undeva în urmă. În suma plătită pentru plimbare, primim ceai sau cafea, la alegere dar noi, prevăzători, ne-am tîrguit cîte ceva de-ale gurii pentru că marea, se ştie, trezeşte foamea şi de ce nu, setea (de bere J  ). Vasul are două punţi iar doritorii de plajă se pot „sori” după pofta inimii, pe puntea superioară. Echipajul este format din doi băieţi amabili, unul stă la timonă iar celălalt împarte turiştilor zîmbete, ceai şi cafea.
Navigăm cu prudenţă în apropierea coastei deşi, suntem echipaţi corespunzător cu tot echipamentul de salvare. Alte vaporaşe văd că s-au avîntat cu mai mult curaj în largul mării. Peisajul este neschimbat: coastă accidentată, hoteluri, terase; peisaj destul de asemănător cu cel văzut de pe catamaranul de la Costa Brava.
După ce-am trecut de două cascade mai firave, vaporul s-a oprit ( a ancorat ) lîngă cea mai mare cascadă  de pe această coastă. Cine a vrut să se scalde, s-a avîntat vitejeşte în apă. Alţii, n-au făcut decît să-şi moaie o leacă degetele de la picioare. Cei patru bărbaţi aflaţi la bord, au preferat să se îmbăieze pe dinăuntru cu cîte-o bericioacă J . Şi cum dinspre cascadă vîntul suflă spre noi o perdea fină de apă, toată lumea se simte cumva, botezată. 
- - -








.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu