vineri, 10 mai 2013

Turcia mea – Hierapolis


Întemeiat de regele Eumene al II-lea din Pergamon, dupa anul 190 î.de hr. pentru a rivaliza cu Laodicea, oraşul roman Hierapolis a fost distrus în anul 60 de un cutremur, dar au rămas o sumedenie de ruine care merită vizitate. Mai cu seamă de o deosebită spectaculozitate sunt Băile de Calcar. Ca şi alte obiective de real interes turistic, Pamukkale nu este pus în valoare şi exploatat decît de puţină vreme. Situat în apropiere de oraşul Denizli, Pamukkale seamănă din depărtare cu o fortăreaţă. Nu este decît o frumoasă formaţiune de terase suprapuse formată din calcarul din apele termale care ating temperatura de 50 de grade Celsius. Pe alocuri apa este atît de dură, încît face imposibil scăldatul, la fel ca la Marea Moartă din Israel. Turiştii care vor să păşească printre praguri sau care vor chiar să-şi moaie picioarele în apa fierbinte trebuie mai întîi, să se descalţe pe o platformă special emenajată.
Locul este îngrijit, civilizat, şi suscită interes. Am avut totuşi şi aici, ca şi în Grecia, o senzaţie grea, de tristeţe. Prea multe ruine pe lumea asta. Prea multă suferinţă a lăsat în urma sa, istoria. Prea mult sînge a curs şi prea multă distrugere naşte vanitatea omenească. Au învăţat oamenii ceva, în cele peste şapte mii de ani, poate chiar opt mii, de cînd lumea încearcă să supravieţuiască? Oare cîte civilizaţii vom mai fi capabili să distrugem şi de acum încolo? Toată planeta este zguduită de războaie absurde, războaie născocite de mintea înfierbîntată a unor politicieni inconştienţi şi iresponsabili. În fine...
Cum am ajuns cam tîrziu, pozele mele sunt foarte neclare totuşi, voi posta cîteva, fie şi ca să vă faceţi o idee despre aceste frumoase meleaguri. Trebuie să menţionez că vizitatorii se bucură de condiţii de lux, la preţuri mai mult decît accesibile. Acest lucru nu va dura prea multă vereme aşa că, dacă vreţi să vizitaţi aceste locuri cu bani puţini, ar cam trebui să vă grăbiţi :)



Imagini foarte frumoase de la Pamukkale puteţi privi AICI. Teoretic, distanţa pînă la următoarea etapă, Antalya, nu este prea mare. Practic, dacă autostrada este în reparaţie, drumul durează mai mult decît îţi vine să crezi. Cert este că după mai bine de patru ore, ajungem la hotel şi după ce căutăm zadarnic o terasă deschisă, plonjăm la nani. Hotelul Safari nu este chiar în centru şi nici aproape de plajă aşa că după miezul nopţii nu mai ai nimic de făcut. Nu-i nimic. Mai este şi mîine o zi, nu?:)






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu