La mulţi ani!

Viitorul sună bine?

Şi o foarte interesantă incursiune în trecut, evocată de Teofil 
.

Teaşcă. Titi Teaşcă

Cine a fost el? Nimic mai mult decît un prăpădit (oare?) de antrenor de fotbal, antrenor care a crezut nebuneşte în fotbalul frumos, fotbal care pe vremuri se juca la graniţa dintre amatorism (în sensul bun al cuvîntului) şi profesionism (în sensul cel mai rău al cuvîntului pentru sportivitate).

De ce-l amintesc? Simplu: atunci cînd a fost nevoit să se retragă din fotbal, a scris o carte intitulată Ce rău v-am făcut?

Titi Teaşcă n-a căpătat răspuns la întrebarea asta, niciodată. Cine să-i răspundă? În fine...

Uite, va trece şi anul acesta, ca mulţi ani care au trecut şi care or să mai treacă. Nu mă întind prea mult la vorbă pentru că acum, cam toată lumea este mai preocupată de familia reală şi (cred) ceva mai puţin de prietenii virtuali (blog, FB, etc).

Nu mă mai interesează fenomenul fotbalistic de multă vreme; prea a încăput ŞI acest sport pe mîna profesioniştilor în rele (nu insist...).

Zic numai un lucru: am lipsit în ultima vreme din blogosferă; motivat sau nu, vă întreb: ce rău v-am făcut? Ştiu că pe unii dintre dumneavoastră, cititori ai acestui blog, v-am dezamăgit; ştiu şi regret. NU EXEMPLIFIC.

Nu promit, blablabla, nimic în viitor; ne aşteaptă un an greu, vor fi provocări diverse.

Iar, nu insist.

Tot ce vreau eu acum, la sfîrşitul acestui an, este să vă urez ca anul ce vine să ne găsească în termeni mai buni: eventual, ca nici-unul dintre noi, începînd cu mine, să nu-şi mai poată pune întrebarea lui TITI: ce rău v-am făcut?

LA MULŢI ANI! 

DA

- Aici nu e limpede. Poţi să pui camera (de luat vederi) puţin mai jos?

- Sigur că da, mai întrebi?

- Acum este prea jos; nu văd florile.

- Acum?

- Acum le văd. Ieşi te rog din camera mea şi mergi către bucătărie.

- OK!

- Spune-mi ce-a făcut mami pentru masa de Crăciun.

- Îţi arăt: sarmale, ciorbă acră, cîrnaţi, piftie, friptură; am cumpărat şi „porcării”: lebăr, şorici, tobă.

- Nu-i destul; trebuie ca numărul bucatelor de Crăciun să fie, NOUĂ!

- Nouă sunt, dacă pun la socoteală şi cozonacul.

- Bine. Acum arată-mi sufrageria.

- OK!

- Am văzut. Ce vă lipseşte?

- Tu.

- Obişnuiţi-vă; am plecat şi mi-e bine aici unde sunt.

- Ştim.

- Bine. În anul care stă să vină, ne vedem; LA MINE ACASĂ.

CÂRMACII

Vai, nenorocită ţară, rele zile-ai mai ajuns!

A lor gheare-nfipte-n pieptu-ţi fără milă l-au străpuns
Şi-n bucăţi împart, infamii, carnea ta, avutul tău!
Tot ce s-a găsit pe lume mai stricat, mai crud, mai rău,
Ăşti nemernici fără suflet, fără nici un căpătâi,
Ţin a tale zile-n mână, ş-a ta cinste sub călcâi.
Şi călări pe tine, ţară, se cred zei aceste bestii,
Cum se cred ades copiii împăraţi călări pe trestii.
Ei sunt mari şi tari, şi nu au nici ruşine, nici sfială
Că-ntr-o zi, poate, urmaşii le vor cere socoteală
De-a lor fapte. Ce le pasă? Lopătari, la cârma ţării
Sunt stăpâni pe vas, pe vânturi, şi pe valurile mării!
Şi când cugeţi c-aceşti trântori, astă haită de samsari
Prin tertipuri şi prin intrigi au ajuns puternici, mari,
Şi când vezi pe-a vieţii scară unde-au fost şi unde sunt,
Când îi vezi cu ce mândrie, cu ce ochi semeţi şi crunt
Privesc azi din înălţime spre norodul tăvălit
În mizeriile-n care ei, călăii, l-au trântit,
Când te uiţi cum se răsfaţă, cum îşi fac de cap mişeii,
Vai, începi să crezi că-n ceruri adormit-au de mult zeii!
Ş-apoi, după ce-au dat palme, şi-au scuipat în faţa ţării,
După ce-a-mbrâncit poporul în prăpastia pierzării,
După ce n-a rămas lucru nebatjocorit de ei,
Au curajul aceşti oameni de nimic, aceşti mişei
Au curaju-n faţa lumii ca să strige-n gura mare:
Ne vrea ţara! îi vrea ţara? Auziţi neruşinare!
Vai, de-ar fi pe voia ţării, ştiţi voi unde v-aţi trezi!
Într-o ocnă da! acolo oasele v-ar putrezi!
Cum să mai vedem în ţară cinste, muncă, propăşire,
Când spoiala azi e totul, când vezi că prin linguşire
Şi făţărnicii, netoţii, au ajuns aşa departe!
Cum să-ţi mai trudeşti viaţa ca să-nveţi puţină carte
Când te uiţi că-n astă ţară, dată pradă celor răi,
Înţelepţii sunt victime, ticăloşii sunt călăi!

Alexandru Vlahuta, Targoviste,1881,iunie

Punctul pe I

 „Un om este om nu dacă devine înger; nimeni nu devine înger. Un om este om, numai dacă mai este în stare să regrete ce-a făcut”. (Gabriel Liiceanu, comentînd la tvr 3, despre cartea sa, Dragul meu turnător).

Aici este problema zilelor noastre: cîţi dintre noi mai suntem dispuşi să recunoaştem public,  dacă nu lucrurile rele pe care le-am făcut (individual sau colectiv),  măcar erorile de raţionament, de poziţionare în anumite cazuri şi de atitudine? Cîţi dintre noi regretă măcar, că n-au făcut ce trebuia făcut, atunci cînd era necesar acest lucru? 

La mulţi ani!

Vaccinaţi

Aşteptăm ceva. Ce? Încă nu ştim. Aşteptăm eventual ca buboiul politic actual,  să se spargă. Problema noastră este că nu ştim ce soi de puroi va ieşi din acest buboi dacă-l  spargem; şi mai ales, nu avem remedii colective (pfu, ce cuvînt!) pentru indiferent ce soi de puroi va ieşi prin spargerea acestui buboi. Stăm în expectativă pentru că ne-am obişnuit cu puroiul. Deşi suntem vaccinaţi de secole împotriva oricărui soi de puroi, încă ne iluzionăm că cine ştie, cîndva, cumva, vom găsi noi prin neimplicare, mai ALES prin neimplicare, un antidot la toate soiurile de puroi care ne invadează vieţile.  Numai că uităm că şi fiecare dintre noi, alimentează sursa tuturor puroaielor care ne cotropesc pe toţi, cu scuza iluzorie că fiecare dintre noi, se salvează în plan individual. Supravieţuim, DA? Şi aşteptăm...  

Colind celui departe de ţară

orice ai fi
si unde te-ai tot duce
cat ai fi de rau si cat de bun
ca mai crezi sau nu mai crezi in cruce
cel mai greu iti easte de Craciun

cand se strang strainii pe la case
si lumini se aprind din pomii lor
ti se face frig, un frig in oase
si de-acasa ti se face dor

bate vantul, bate dinspre tara
sufla in rani cu sare si pelin
bate vantul si te inchide afara
rudele in vizita nu vin

mori aici si nimeni nu te-aude
dar viseaza tot ce iti e pe plac
ca te barbieresti si pleci la rude
si gasesti pe masa cozonac

din putinul lor ai tai vor face
tot ce pot sa fie fericiti
sa traiasca in liniste si-n pace
sa mai rada, sa mai bea un sprit

orice ai fi si unde ai fi batrane
daca dorul salele ti-a frint
si din dor nimic nu-ti mai ramane
sa te asezi cu fata la pamant

si sa plangi cand altii-s sarbatoare
hohotesc de parca te-ar sfida
si sa-ti plangi durerea ta cea mare
si sa plangi de dor de tara ta

adrian păunescu