marți, 7 octombrie 2014

Grota Albastră

Încă o dată se adevereşte că poetul a avut dreptate: „lasă-mă să te pipăi şi să urlu: ESTE!” Cum să nu aibă dreptate? Tone de impresii ale milioanelor de oameni care au văzut acelaşi lucru, nu pot să-i dea conturul pe care i-l dă intelectul tău care l-a pipăit cu ajutorul simţurilor sale în alertă: ochii tăi şi urechile tale în cazul în care savurezi un peisaj. Bine, la Grota Albastră poţi simula că te foloseşti şi de simţul tactil: bagi mîna în apa albastră – sau verde sau ultramarin după caz – şi simţi cum mîna ta pipăie tactil culoarea nefirească. Desigur că auzul participă la acest festin fixînd imaginea în conturul unui concert pe care îl execută strălucit marea dirijată de vînt şi nu rămîne pe dinafară nici măcar gustul pentru că stropi de apă pulverizată aterizează din senin pe limba gurii tale căscată a mirare: de cînd a prins gustul culoare? De acum! – îţi spui, uluit.
Tot ce simt acum, simt albastru cu toată capacitatea fiinţei mele de a mă racorda la acest spectacol: Grota Albastră. Situată în cel mai sudic golf al insulei Malta, Grota Albastră este formată dintr-un şir de vreo şapte poate opt golfuleţe mititele şi vreo trei mai largi, în care razele soarelui imerg în ocean şi după ce întîlnesc pe fundul apei nu prea adîncă un  nisip nemaintîlnit în lume, reflectă pe suprafaţa mării numai albastrul infinit al cerului, nu şi urîcioşenia unor nori nesuferiţi care încearcă – zadarnic – să saboteze spectacolul.
Uneori, capricioase, razele soarelui luminează pieziş valurile neastîmpărate şi se oferă uimirii noastre cu nuanţe de smarald, uneori chiar în apropiere de locul în care aceleaşi raze de soare colorează marea în bleo sau ultramarin.
După ce parcurgi cu şalupa motorizată un traseu de nu mai mult de 20 de minute, ai de ales: ori să încerci să faci plajă şi baie pe cele mai neprimitoare margini ale mării – stînci abrupte şi ape adînci – 

ori mai bine, te înfrupţi la preţuri cumsecade din nişte preparate mediterane care chiar merită degustate. Evident, peştele este aici vedeta principală şi nu trebuie ratată o întîlnire savuroasă cu un astfel de preparat, eventual scăldat într-un vin maltez cinstit şi savuros.




Pozele nu spun mare lucru dar clipurile, chiar merită vizionate! Parol! J


Mîine mergem în insula Gozo, a doua ca mărime din arhipelagul maltez, după insula Malta. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu