N-am putut urmări ieri meciul dintre Simona Halep şi Serena
Wiliams. O pană nenorocită de curent m-a ţinut fără lumină şi fără legătură cu
lumea din jurul prînzului şi pînă la ora nouă seara. Imediat ce a venit
curentul m-am interesat de scor şi evident, am fost uşor dezamăgit. Chiar
credeam că Simona o va învinge iar, pe Serena. N-a fost să fie, asta e!
Astăzi am căutat amănunte, am citit textul care i-a ţinut pe
cei interesaţi în direct cu desfăşurarea
meciului, am citit cîteva articole dar n-am fost mulţumit de cele aflate. Pînă
acum, cînd pe un portal specializat a apărut descrierea conferinţei de presă de
după meci. Merită citit acest articol pentru a vă face o idee despre ce
înseamnă un om demn, o femeie sigură pe ea dublată de o sportivă pe care nu mă
sfiesc s-o numesc de excepţie (pentru tenisul din România). Articolul, AICI
Ce-ar mai fi de spus? Nimic mai mult decît au spus atît
Simona dar, şi Serena. Felicitări ambelor sportive de mare valoare, una aflată
pare-se pe final de carieră, cealaltă aflată în plină ascensiune. Şi visez la ziua
în care atitudinea Simonei – aceea de a nu încerca să scape de Serena deşi
putea – să fie trăsătura comună a românului obişnuit. Va veni şi ziua asta
cîndva, cumva? Vor fi vreodată românii în marea lor majoritate, incapabili de
“micuţe învîrteli”?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu