sâmbătă, 4 octombrie 2014

Turul insulei Malta

Ce spune la program: Excursie gratuită din partea companiei Malta Travel. Vom vizita nordul insulei, vom face o oprire la Popeye Village: un foto-stop în locul unde a fost filmat musicalul „Popeye Marinarul” în 1980. Apoi veţi avea ocazia să vă relaxaţi la cea mai frumoasă plajă din Malta, Golden Bay.
Relatare: după un somn adînc şi fără vise ne-am trezit cu chef de hoinăreală. Baie, mic dejun (mă aşteptam la mai bine, merge şi aşa) apoi ne cafelim pe terasa din faţa hotelului. Este vreme mohorîtă, cerul este acoperit cu nori negri dar, soarele se luptă să răzbească şi nu pare să fim ameninţaţi de ploaie. Am o senzaţie de zăpuşeală; aerul este încărcat cu umiditate în exces şi este foarte cald – 28 de grade Celsius. Tot răul spre bine: n-am putut fuma nici aseară şi nici acum nu pot fuma. J .
E limpede că maltezii trăiesc masiv din turism – 70% din PIB! – aşa se şi explică organizarea excelentă, aşa se explică şi faptul că la fiecare 30 de secunde prin faţa noastră mai defilează cîte un autocar plin ochi cu hoinărici.
La 9,30 toată gaşca de „seniori” J s-a adunat în holul hotelului pentru instrucţiuni. Abia acum aflăm că dacă am fi ieşit pe balconul camerei şi n-am fi asigurat uşa riscam să ne petrecem noaptea în aer liber. De ce? Simplu: hotelul este dotat cu un sistem computerizat de aer condiţionat, sistem care închide automat uşa de la balcon. În caz că blochezi deliberat uşa, computerul decide că nu vrei aer condiţionat şi-l opreşte; rămîne numai un ventilator instalat în mijlocul tavanului să mai alunge căldura excesivă. Sistemul funcţionează în timpul zilei – cînd se presupune că turiştii sunt plecaţi – cu intermitenţă, pentru economie. Altceva: prosoapele pe care le vrem înlocuite trebuiesc aruncate pe podea; acces liber la piscină şi la jacuzzi, şamd etc. Într-un cuvînt, FAIN! 
.
.

Vom vedea preţ de vreo 15 minute satul lui Popeye, de undeva de sus, de pe o stîncă. Satul este un complex de vreo 15 case din lemn  scump (importat din Austria) a costat 22 milioane de dolari şi după încheierea filmărilor a fost făcut cadou maltezilor care pe loc l-au transformat în obiectiv turistic unde doritorii pot să se îmbrace în costumele lui Popeye sau Bluto şi să fie cotra cost protagonişti într-un film făcut ad-hoc. Interesant!
Pînă aici am parcurs mai întîi o rută a oraşului Qawra (citeşte aura) şi ne-am fixat puncte de reper pentru hoinăreala pe cont propriu: restaurante, plajă, acvarium, parc, etc. Apoi, pe o excelentă şosea am parcurs drumul pînă la satul lui Popeye, Olive şi ceilalţi. Pe drum am remarcat foarte multe case frumoase şi foarte frumoase cu două şi trei etaje, blocuri cu cinci-şase niveluri, vile, şamd. Toate casele cu vedere la mare sunt de două sau chiar trei ori mai scumpe decît de celelalte pentru că, atunci cînd cumperi un teren cumperi şi priveliştea aferentă şi nimeni nu-ţi poate obtura orizontul decît deacă eşti dispus contra cost să-l cedezi! Surprinzător, vedem şi case lăsate în paragină. Sunt abandonate? Nici vorbă! Maltezii au obiceiul ca pentru fiecare copil pe care-l au să cumpere sau să construiască o casă pe care să i-o ofere la majorat; fiecare face apoi, ce vrea: o repară sau o vinde; cum pofteşte dar, nu mai poate să spună ulterior că nu are unde locui.
Peste tot sunt livezi de măslini şi mici parcele cultivate. Foarte mare parte din pămîntul cultivat a fost importat – încă din antichitate! – din Sicilia şi aşezat în strat peste stîncă. Totuşi peisajul este arid dar, spectaculos. Trecem la mică distanţă de insula pe care a eşuat Sf. Pavel în drumul său spre Roma. Din volumul Marea cea Mare / David Abulafia / Humanitas / 2014 am ales un mic fragment:
„în Faptele Apostolilor, Pavel din Tars descrie cu tablouri foarte vii o călătorie pe mare plină de pericole pe timp de iarnă, (A.D. 60) Pavel, un prizonier al romanilor, a fost îmbarcat pe o corabie alexandrină care transporta cereale şi care plecase din Myra (de pe coasta sudică a Anatoliei) îndreptîndu-se spre Italia; călătoria a fost făcută spre sfîrşitul sezonului de navigaţie, corabia a fost mult întîrziată de vînturile nefavorabile, iar cînd a ajuns în largul Cretei marea s-a învolburat periculos. În loc să rămînă peste iarnă în Creta, căpitanul, nesăbuit, s-a aventurat pe mare în vreme de furtună, iar corabia i-a fost purtată şi aruncată încolo şi-ncoace pe valuri uriaşi vreme de două săptămîni. Pînă la urmă, membrii echipajului „au uşurat corabia aruncînd tot grîul în mare”. marinarii au reuşit astfel să cîrmească şi să ajungă pînă pe insula Melita (Malta), însă, cînd au atins ţărmul, corabia s-a făcut bucăţi. Pavel spune că „barbarii” care locuiau pe insulă s-au purtat bine cu călătorii sosiţi de departe; nimeni nu a murit, însă Pavel şi toţi ceilalţi au rămas blocaţi pe insula Malta vreme de trei luni. Tradiţia malteză spune că, în timpul acesta, Pavel i-a convertit la creştinism pe toţi locuitorii insulei; în schimb Pavel scrie despre maltezi că erau superstiţioşi şi primitivi – cînd l-a vindecat pe tatăl bolnav al guvernatorului insulei, oamenii locului l-au luat drept un zeu. Imediat ce vremea şi condiţiile pe mare s-au îmbunătăţit cu toţii s-au îmbarcat pe o altă corabie [...] (iar) Pavel a pornit spre Roma – şi potrivit tradiţiei creştine, spre propria moarte prin decapitare.”

Legenda spune că maltezii l-au găzduit şi tratat bine pe Sf. Pavel. Realitatea este că ei l-au întemniţat pe sfînt şi l-au predat romanilor cu care aveau bune raporturi comerciale şi politice. Există în localitatea Mdina (citeşte emdina) o grotă unde a fost încarcerat SF. Pavel, grotă pe care doritorii o pot vizita.  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu