vineri, 28 noiembrie 2014

Urfe, cobaiul

"- Puteaţi să plecaţi? Făcu din cap semn că da.
- Şi am făcut greşeala să ascultăm. A vorbit ore în şir. Pe scurt, ne-a explicat că deşi se interesa cu adevărat de teatru — şi este efectiv proprietarul acelui studio cinematografic din Liban — rămăsese
mult mai legat de medicină decît ne lăsase, la început, să bănuim. Că se ocupa în mod special de psihiatrie şi că studiase un timp chiar cu Jung.
- Gogoşile astea mi le-a vîndut şi mie.
- Eu ştiu atît de puţin despre Jung. Crezi că...
- Pe mine a reuşit să mă convingă.
- Pînă la urmă, în ciuda împotrivirilor noastre, ne-a convins şi pe noi. Dar în ziua aceea... Ne-a spus de nu ştiu cîte ori că avea nevoie de noi să-l ajutăm să treacă bariera, să poată păşi într-o lume nouă, jumătate artă, jumătate ştiinţă. O aventură unică, psihologică şi filozofică în acelaşi timp. Ceea ce putea li considerată ca o călătorie nemaiîntîlnită în subconştientul omului. Cam astea au fost cuvintele pe carele-a folosit şi bineînţeles că eram curioase să aflăm ce se ascundea în spatele acestor vorbe mari — ce aştepta de fapt, de la noi. Atunci nc-a vorbit prima oară despre tine. Că voia să creeze o situaţie
în care noi două urma să jucăm roluri asemănătoare cu cele din filmul despre care ne vorbise. Trei inimi. Iar tu, fără să ştii, aveai să joci rolul poetului grec.
- Doamne, Dumnezeule! Dar trebuie să fi... îşi lasă capul pe un umăr şi privi în depărtare, spre mare.
- Nicholas, am fost uluite. Şi totuşi, într-un fel...Nu ştiu. Era poate marca aventură. Vezi,
oamenii de teatru adevăraţi, odată coborîţi de pi scenă sînt destul de limitaţi şi de neinteresanţi. In timp ce Maurice.. .Imi amintesc că June a bombănit ceva -.că se simte jignită. Cum îndrăznea...cum îşi permitea să creadă că poate cumpăra oamenii pentru simplul motiv că era bogat. A fost singura dată cînd l-am văzut pe Maurice pe punctul să-şi piardă calmul. Se enervase. S-a lansat într-o tiradă lungă şi mi-am dat seama că era şi el o dată sincer cînd ne-a explicat ce complex de vinovăţie îi dă, atîta bogăţie. Că singura lui pasiune reală este să cunoască, să descopere, să extindă cunoştinţele umane. Că visul vieţii lui e să pună în aplicare o teorie la care se gîndeşte de mult. Că nu era vorba de nici un fel de egoism din partea lui şi nici de un simplu capriciu mai năstruşnic... mă rog atît cît se putea vorbi de autenticitate în acest domeniu. A fost de-a dreptul impresionant şi pînă la urmă June n-a mai zis nimic.
- Trebuia să fi întrebat care era teoria pe care voia s-o verifice.
- L-am întrebat de nu ştiu cîte ori , n-ai grijă. Dar de fiecare dată ne închidea gura cu acelaşi argument. Dacă am fi ştiut dinainte, experimentul şi-ar fi pierdut autenticitatea. Expresia îi aparţine. Ne-a dat o groază de explicaţii şi ne-a înşirat o mulţime de analogii. într-un fel, urma să fie un soi de extindere fantastică a metodei lui Stanislavski. Crearea unor relaţii mai reale decît însăşi realitatea.
Urma să fii ca un om care traversează o pădure de alternative diverse, ghidat de o voce misterioasă mai multe voci, chiar — voci care nu ştiu nici ele (astea eram noi) care erau, de fapt, aceste alternative.
Mai compara experimentul şi cu o piesă de teatru, dar o piesă fără replici scrise şi fără public. Numai cu actori.
- Şi la sfîrşit — ne explică şi nouă?
- Aşa ne-a promis de Ia bun început.- Chiar şi mie?

- Cred că moare să ştie ce gîndeşti şi ce simţi cu adevărat. Căci tu eşti centrul atenţiei. Cobaiul principal." 
Fragment din Magicianul / John Fowles 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu