sâmbătă, 17 octombrie 2015

Sevilia

Trezire ultra matinală. Mic dejun bogat şi valea către autocar. Turiştii sînt împărţiţi pe grupuri şi repartizaţi ghizilor vorbitori de limbă spaniolă, engleză, franceză, germană, etc, ba chiar pe ici-colo şi de limba română. Prezentăm biletul de acces şi ne urcăm în autocar pe la ora 7,30. Timp de o oră ne învîrtim printre hoteluri şi culegem amatori de drumeţie: doi de ici, trei de dincolo şi tot aşa pînă cînd autocarul cu vreo cincizeci şi ceva de locuri se umple (nu chiar întotdeauna, totuşi). Apoi ieşim pe autostradă şi ne întindem la drum? Şi da, şi ba pentru că-i aglomerat. Sau cum spun francezii: buchon J Trecem iar, prin Malaga. Acesta a fost ultimul bastion al stăpînirii arabe, pe care spaniolii l-au cucerit în 1492 după opt secole de dominaţie islamică. Chiar şi numele intregii provincii Andaluzia este de sorginte arabă, de la Al Andaluz. S-a rezolvat şi misterul aglomeraţiei: doi neisprăviţi au ţinut cu tot dinadinsul să-şi scarmene tabla prin urmare, s-au repezit cu automobilele unul într-altul. Deci, la drum întins, începînd cu ora nouă. Şoseaua şerpuieşte printre dealuri stîncoase acoperite de vegetaţie săracă. Ici-colo cîte o casă, cîte un magazin sau cîte un restaurant / terasă mai sparg monotonia.
Mai avem 190 de kilometri. Tocmai s-a trezit ghidul şi ne dă explicaţii în spaniolă, engleză, franceză, germană şi italiană despre meleagurile străbătute. Mai nimeni nu este interesat. Am ieşit la cîmpie şi au apărut ogoare cultivate şi păduri întregi de măslini (le vom găsi pe tot parcursul călătoriei!).

Deşi nu prea văd viţă de vie, ghidul ne spune cît de renumit este vinul de Malaga. Cum mie vinul acesta nu-mi place de loc, nu prea ascult. A venit vremea să facem o scurtă pauză de refrişare, la un complex amenajat lîngă o benzinărie care mai oferă pe lîngă suvenire şi papa bun, îngheţată, dulciuri şi alte alea de tot felul pentru toate buzunarele. 


preţul combustibililor 
Chiar şi o ofertă de îmbogăţire se găseşte pe aici: un nene trist păzeşte o tarabă cu bilete de loto la care nu prea se-nghesuie nimeni. Primim în treacăt  informaţia că sus, pe deal, este o mică aşezare denumită Estepa care nu ştiu de ce trebuie menţionată, apoi aflăm că în Andaluzia ar fi vreo nouă milioane de măslini; alt ghid a spus numai de vreo şapte dar, ce mai contează? Cert este faptul că Spania este cel mai mare producător de ulei de măsline din lume, iar Andaluzia produce cam 80% din total. Impresionant!
Pe la ora 12 intrăm în Sevilia, capitala politică a regiunii Andaluzia. Ca peste tot în Spania, accesul în oraş se face printr-o reţea formidabilă de pasaje rutiere care asigură fluenţa circulaţiei. N-am întîlnit în cele două călătorii în Spania, nicăieri, nici măcar o singură intersecţie de drumuri. Peste tot, sînt pasaje sub şi supraterane care îi scapă pe călători de timp pierdut aiurea. Bulevardul este străjuit de palmieri falnici printre care se văd vile care mai de care mai frumoase. Cele mai interesante adăpostesc sediile unor aambasade. Prima oprire, Plaza de Spania. Fa-bu-los!
intrarea în Plaza de Spania 

faţada 

detalii din interior









.

Pauză de masă. Înainte de a pleca de acasă, am nimerit la o emisiune culinară unde unul dintre concurenţi a pregătit o specialitate andaluză, salmoreja. Cum în cealaltă incursiune pe pămînt spaniol, Catalunia, am gustat o altă specialitate locală, anume gaspacho, am zis că nu trebuie să o ratez. Şi n-am ratat-o!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu